Da, va fi o schimbare mare. Una epocală. Dar nu va fi peste noapte şi nu vom simţi ca pe un boom. Deja se întâmplă. Revoluţia motoarelor verzi a început şi treptat devin din ce în ce mai multe (~0.2% maşini electrice în toată lumea, din care 90% – 1.8 milioane – sunt în China, SUA şi Europa).
Normal că trecerea nu poţi s-o faci cum ai face-o de la un telefon cu taste la unul cu touch. Aici e mult mai complicată treaba. Telefonul îl încarci la priza de perete într-o oră, te ţine o zi şi o iei de la capăt. Îl încarci la birou dacă îl butonezi prea mult, îi mai bagi 20 de procente cu forţa în câteva minute ca să te ţină până acasă. Maşina nu poţi s-o urci în birou, distanţele între puncte pot fi mai lungi, bateriile maşinii nu se încarcă de la o priză de 220 de volţi la fel de repede. Ai nevoie de o infrastructură exterioară care să-ţi permită încărcarea rapidă a bateriei în aproape orice punct ca să nu rămâi peste noapte la un hotel cu maşina-n priză. Ai de făcut sute de km, poate. Iar autonomiile bateriilor pentru maşinile electrice sunt încă la început şi surprinzătoare. Ca la telefoane, numai că aici vorbim de un gabarit infinit mai mare, bateriile ţin 500 de km la unele maşini numai în capul constructorilor. În realitate, dacă te ţin 300 de km, e bine.
Trecerea la maşini electrice înseamnă o reorganizare şi pentru producători şi furnizorii lor. De la numărul de oameni, la modificarea liniilor de producţie, la reţelele de distribuţie, service, marketing şi cercetare şi dezvoltare. Totul se schimbă. Din afară pare uşor, însă când ai o siglă mare la intrare, nu-ţi permiţi paşi greşiti cu mii de angajaţi sau chiar zeci de mii în toată lumea.
În jumătatea cealaltă sunt clienţii, care, şi ei, aşteaptă încă preţuri ale maşinilor electrice similare celor cu motoare cu ardere internă. Să fie la fel de spaţioase, să aibă putere, un service pregătit şi un preţ tentant.
Moartea motoarelor cu ardere internă e forţată de legile antipoluare. 2030, 2040, pe acolo se învârt ultimatumurile guvernelor Macron, ale primarului Sadiq din Londra şi ale chinezilor care deja văd răsăritul proiectat pe pereţi din cauza smog-ului. După ei au sărit şi alte ţări mari cu propuneri şi cu adoptări de planuri. Primul sortit pieirii e diesel-ul, inamicul numărul 1 al oamenilor.
Seigo Kuzumaki, şef pe cercetare şi dezvoltare la Toyota (43% din piaţa mondială de maşini verzi), are un termen pentru extincţia motoarelor cu combustie. Până în 2050 nu vor mai exista maşini diesel sau cu benzină în lume. Vor muri şi ultimele produse cu tot cu ultimele cicluri de exploatare.
Nivelul de CO2, conform interviului cu el apărut în Autocar, va scădea cu 90%. Ca să atingi nivelul ăsta, zice Seigo Kuzumaki, trebuie să opreşti producţia de maşini cu motoare cu ardere cel mai târziu în 2040.
Toyota e pregătită pentru această schimbare şi din 2020 o să aibă mai multe maşini electrice 100%. Dl. Kuzumaki spune că Toyota are mai multe patente pentru baterii decât orice altă companie: “Suntem foarte aproape să lansăm maşini cu noile noastre tehnologii şi când se va întâmpla asta vom avea un avans comparative cu concurenţa noastră”.
Autor Alexandru Banu